Meditații GoodVibes

Bine te-am găsit om frumos în acest program de meditații ghidate de mine în care vei aduce echilibru între corp, minte, suflet.
 
Meditația, iertarea, iubirea și recunoștința pot face minuni în viețile noastre doar atunci când devin obiceiuri. Studiile arată că oamenii se vindecă mai ușor cu o stare emoțională și mentală mai bună. Meditațiile te ajută în vindecarea corpului, sufletului și a minții.

CE SPUN CLIENȚII

Vezi ce spun cei care au lucrat cu noi până acum.

Locul unde mi-am recăpătat echilibrul, liniștea și m-am regăsit așa cum nu am mai fost de foarte mult timp.

Ancuța Violeta

Mi-au plăcut atmosfera degajată, blândețea, compasiunea, susținerea, încrederea, dorința de transformare. Oricâte informații ai putea deține, ședința m-a ajutat să încep să înțeleg de unde pornesc trăirile

Elena Maria

CE SPUN CLIENȚII

Mă bucur și sunt fericită că am cunoscut-o pe Alexandra o fire empatică cu care încă de la prima ședință am rezonat și m-a făcut să-mi deschid sufletul.

Mi-au plăcut atmosfera degajată, blândețea, compasiunea, susținerea, încrederea, dorința de transformare. Oricâte informații ai putea deține, ședința m-a ajutat sa încep să înțeleg de unde pornesc trăirile.